Selectează o Pagină
Meniu
Inchide
Atat. Mai mult nu s-a comunicat nici din partea Ministerului Culturii, nici a Comisiei. Iar despre descoperirile subacvatice facute la Sulina, ce tin de patrimoniul cultural european, nu s-a vorbit nimic, niciodata, in spatiul public romanesc.

Despre Sulina, se stie, oficial, ca a fost un port folosit de flota grecească in anii 600, în cadrul expedițiilor împotriva Imperiului Bulgar. Ca apare pe multe hartie italiene din secolele XIV și XV. Ca la 1800 avea aproape 9000 de locuitori, inclusiv scriitorul Jean Bart (Eugeniu Botez), fost căpitan al portului „Europolis”. Ca aici si-a avut sediul Comisia Europeana a Dunării, care a transformat localitatea într-un oraș important pentru traficul fluvial european (Palatul Comisiei Europene și Farul din Sulina, construite in 1860 și 1870, sunt dovezi ale importantei orașului).

Neoficial, se pare ca Sulina a fost „meleag al vestiților traci cimerieni”, si ca romanii isi transportau o parte din marfuri si prazi de razboi pe aici, in drum spre Marea Neagra. Asta ar insemna ca orasul are o vechime de doua mii de ani si ca in apele Sulinei s-ar putea gasi relicve constand in galere romane sau marfuri transportate de acestea, adica ceva ce aduce, suficient de mult, cu conceptul de “patrimoniul subacvatic european al Sulinei”.

Ramane de vazut ce ne va rezerva viitorul.