Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

Halbă de bere din alpaca

80,00 

1 în stoc

3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

Toate lucrările vândute de Galeria Alexandra’s ajung la client însoțite de certificat de autenticitate. Puteți cumpăra această lucrare și în rate, astfel încât va invităm să folosiți simulatorul alăturat. Pentru orice alte informații va stăm la dispoziție la office@alexandra-s.com.

Te duci la ziua unui prieten pasionat de bere, dar si de bunul gust al vremurilor apuse? Fa-i aniversarea mai frumoasa, cu aceasta halbă de bere din alpaca, cu scene de vânătoare! 

Berea se consuma, conform unor descoperiri din vestul Iranului, de peste 3500 de ani. Persanii o beau din vase mari din lut, de formă sferică, acoperite cu plăci din ceramică cu o gaură în mijloc. Se bea cu un pai, prin aceasta gaura, din cauza ca pe fundul vasului se depuneau sedimente în cantități mari. Se consuma ca aliment, pentru ca nu conținea o cantitate mare de alcool. Era însă foarte hrănitoare. În Evul Mediu, cand calugarii catolici și-au dat seama că berea este un aliment desăvârșit pentru perioada postului, fiecare mănăstire s-a specializat în producerea unei beri cu o anumită aromă. La sfârșitul secolului 17, alocația pentru elevii din Anglia consta în doua sticle pe zi pentru că era mult mai sigură și mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă, iar halba, asa cum o stim azi, era deja un recipient banal. Benjamin Franklin nota ca într-o tipografie din Londra pe care a vizitat-o fiecare angajat consuma o halbă înainte de micul dejun, o halbă între micul dejun și prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 și o halbă când terminau lucrul. 

Alpaca este un aliaj maleabil, vechi de mii de ani, cu un punct de topire coborat. Era format din cupru, antimoniu, bismut si plumb, dar cand s-a descoperit ca plumbul da intoxicatii severe, a fost scos din aceasta compozitie. Dupa secolul 17, in noua reteta,  alpaca contine doar staniu, stibiu si cupru si seamana foarte mult cu “argintul tibetan”, o alpaca care continea si argint. 

Categorie: Etichete: , , , , , , ,