Meniu

„Portret de turc la Balcic”, de Ștefan Dimitrescu

2.745,00 

3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

Ștefan Dimitrescu (1886- 1933, Iași, România) – pictor și desenator român realist. A studiat la Școala de arte frumoase din Iași și apoi la Paris. În 1918 a fost unul din fondatorii asociației Arta română. Împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat, în 1926, Grupul celor patru. Din 1927 a fost profesor la Școala de arte frumoase din Iași. Opera sa este constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje. Ea înfățișează cu o emoție sinceră, uneori cu un dramatism reținut, scene și tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor. 

Ștefan Dimitrescu despre el însuși: „…mă emoționează culoarea și sunt pasionat de formă; când o văd pe una mi se pare că-mi scapă cealaltă. Caut încontinuu să le prind și să le mărit.” 

„…voluptatea lui Ștefan Dimitrescu pentru studiul aprofundat al naturii, varietatea și multitudinea de desene, care erau la el splendide preludii muzical-cromatice și care i-au adus publicul mare și faima unui desenator fără pereche la noi” (Nicolae Tonitza)

Balcic este un oraș la țărmul Mării Negre, în regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, din nord-estul Bulgariei si una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei la Marea Neagră. În perioada 1913-1940 a aparținut de Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic. În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria. Aici se află Castelul din Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală și de est. Datorită versanților de calcar, localitatea a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint din aceleași motive. 

Categorie: Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,