Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

„Stăpân al perspectivei şi al construcției fizice, Mugur Popa depăşeşte limitele gravitaţiei şi se dedică artei, creaţiei plastice. Se lasă prada, cu uimire şi încântare, spontanului şi impulsului, exploziei cromatice a culorilor de apă sau modelajului în tonuri de ulei, laviului de cafea sau a nebănuitelor acrilice. Explorează, cu nesaţ, tehnici diverse, din ce în ce mai moderne şi mai expresive, dar în tot ce aşterne pe hârtie, pânză, pereţi sau alte materiale, ni se relevă tuşa sa personală, viziunea originală ca o amprentă de suflet şi simţire. Oameni şi peisaje, alegorii şi perspective sunt tratate de Mugur Popa cu bucuria descoperirii şi inteligenţa estetică a celui dăruit cu talent.

Evident, trăieşte creaţia plastică cu toată fiinţa, este un catalizator pentru cei care fac aceşti paşi din ce în ce mai apăsat şi cu fruntea sus, transformă pictura plein air într-un fenomen incredibil de modern şi de public. Învaţă din experienţele minunate ale întâlnirilor artistice şi este, la rândul său, un exemplu evocat şi binecuvântat. Toate acestea se desfăşoară acum, în direct, cu un dinamism mobilizator de care avem nevoie cu toţii. Pentru că, fără îndoială, arta are resurse uimitoare pentru a putea deveni soluţie pentru ciudatele provocări ale viitorului. Iar arta este făcută după chipul şi simţirea celor care o înfăptuiesc.”

Marius Tiţa – Critic de Artă 2020

 

www.mugurpopa.com

www.mugurpopa.ro

https://www.facebook.com/mugur.popa/

https://www.facebook.com/mugurpopa.artwork

https://www.instagram.com/mugurpopa/

+40723405222

Manifest artistic:

Sper ca arta mea să ofere privitorilor tot atât de multă bucurie pe cât mi-a dat ea mie în timpul creației!

Educaţie:

Şcoala de Artă, Constanţa – Profesor Gheorghe Caruţiu

Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, București

Participări la expoziţii, simpozioane, tabere naţionale şi internaţionale de pictură (selecţie):

2022 – Tabăra Internaţională de Pictură “Orheiul Vechi”, Butuceni, Republica Moldova

2022 – Tabăra Internaţională de Pictură XX Tarptautinis Tapytojų Pleneras, Panevėžys, Lituania

2022 – Marea Neagră, loc de întâlnire a Artei cu Istoria, Galeria de Artă Alexandra’s, Mamaia, România

2022 – Întâlnire de pictură în Deltă, Crișan, România

2022 – Tabăra Internaţională de Pictură “Augustin Costinescu”, Sinaia, România

2021 – Întâlnire de pictură în Deltă, Crișan, România

2021 – Marea Neagră, loc de întâlnire a Artei cu Istoria, Galeria de Artă Alexandra’s, Mamaia, România

2021 – Moșteniri Brâncovenești, Mogoșoaia, România

2020 – Lumina Spaţiilor Sacre, Suceviţa, România

2020 – Lumina Spaţiilor Sacre, Mânăstirea Cernica, România

2020 – Lumina Spaţiilor Sacre, Mogoșoaia, România

2020 – 9th International Painting Plein Air, Colors of Vilnius, Lithuania

2019 – 3-rd International Art Symposium, Struga, North Macedonia

2019 – Canadian Rockies, Art Residence, Nordegg, Edmonton, Alberta, Canada

2018 – International Art Symposium, Rebirth Through Art – Lăpușna, Castelul Regal de Vânătoare, România

Activitatea expoziţională (selecţie):

2023 – Centrul Cultural Mihai Eminescu, “Orheiul Vechi”, București, România

2023 – Biblioteca Metropolitană, Artoteca, “Memorialul George Stanca”,București, România

2022 – Garden Center Group, “Plein Air la Garden Center”, Bragadiru, Ilfov, România

2022 – Teatrul Naţional de Operă și Balet Maria Bieșu, “Orheiul Vechi”, Chișinău, Rep. Moldova

2022 – Biblioteca Metropolitană, “Şevalet de București”,expoziţie personală, București, România

2022 – Turneul “Citadele Culturale Dobrogene”,expoziţie personală, Casa Avramide-Tulcea, Muzeul de Artă-Constanta, Gradina Culturala Callatis-Mangalia, România

2022 – Centrul Cultural Mihai Eminescu, “Bijuterii Arhitecturale Uitate”, București, România

2022 – Palatul Patriarhiei, “Istorie și Artă”, București, România

2022 – Căminul Artei, “Vele, Vant, Viteză”, București, România

2022 – Cercul Militar Naţional, “Însemnări de Primavară cu Lavandă și Ametist”,București, România

2022 – Centrul Cultural Mihai Eminescu, “100 de Portrete Urbane”, expoziţie personală, București, România

2021 – Palatul Patriarhiei, “Lumina Spaţiilor Sacre”, București, România

2020 – Garden Center Group, “Culorile Toamnei”, Bragadiru, Ilfov, România

2020 – Opera Naţională, “Lumina Spaţiilor Sacre”, București, România

2020 – LEVEL UP by Speciality Coffee,“Bună dimineața la Kafeu”, expoziţie personală, București, România

2019 – Biblioteca Metropoplitană , Artoteca, “Romanian Urban Sketchers 2019” București, România

2018 – Galeria Sigma “Bucureștiul pe tapet” București, România

2018 – Cercul Militar Naţional “Bliss” București, România

2018 – Muzeul Etnogafic Anton Badea “Unire prin Artă” Reghin, România

2014 – 79e Salon international Ligne et Couleur, Mairie du 6e arrondissment, “Rythme” Paris, Franţa

2013 – 78e Salon international Ligne et Couleur, Mairie du 6e arrondissment, “Fenêtres” Paris, Franţa

2013 – Circolo artistico di Venezia – Palazzo delle Prigioni “Fiabe urbane” – Veneţia, Italia

Membru si afilieri:

Urban Sketchers – Reprezentant Regional

Urban Sketchers Bucharest – Administrator

Reprezentat de galeriile de artă:

Galeriile FormArt București

Galeria MoMArt București

Galeria El Deco București

Galeria Alexandra’s București