RADAR – Romanian Artists Developing Alternative Realities va avea loc între 1 și 3 noiembrie la Uzina Electrică Filaret. Festivalul RADAR este organizat de inițiatorii One Night Gallery și reunește peste 50 artiști și dezvoltatori din zona de realitate augmentată, realitate virtuală, videomapping, inteligență artificială, instalații interactive, animație, game art și sound design.
„Ne-am bucurat să vedem că avem un potențial încă nedescoperit de artiști și dezvoltatori români de new media art. Am primit câteva proiecte deosebite pe care le-am ales pentru festival și sperăm că publicul să interacționeze cu ele cu la fel de mult entuziasm ca și noi”, declară organizatorii RADAR.
Fiecare seară din festival va introduce un line-up de artiști de videomapping care vor transforma vizual Uzina Electrică Filaret într-o scenă murală cu ajutorul celor de la Aural Eye, Noetic și Les Ateliers Nomad. În total, peste 150 000 lumeni vor lumina scena festivalului, iar după ora 11pm proiecțiile se vor muta la Expirat Halele Carol.
Pe lângă experiențele dedicate publicului care își dorește să afle potențialul creativ al tinerilor din România, RADAR va avea și o zonă dedicată copiilor. RADAR Kids, prezentată de Lidl, este secțiunea creată special pentru cei mici în care vor putea face primii pași ca să descopere noile tehnologii aplicate într-un loc de joacă art & tech. Categoria Education & Playground va conține primul spațiu imersiv pop-up dedicat copiilor, prin care vor explora o lume subacvatică prin videomapping interactiv, se vor transforma în personaje digitale prin inteligență artificială, vor desena în realitate virtuală sau vor viziona animații în realitate augmentată.
Pentru arta clasica si contemporana intra pe alexandra-s.com/magazin