Cu ocazia implinirii Centenarului de la crearea parfumului „Mon Boudoir”, casa de parfumuri Houbigant a relansat celebra aroma preferata de Regina Maria. Considerata „cea mai frumoasa regina a Europei”, Regina Maria a devenit imaginea colectiei de pomade, pudra, apa de colonie si parfum, toate sub acelasi nume: „Mon Boudoir”, in 1922. Nota de baza a parfumului mirosea a flori de violete, preferatele Reginei, a iris, dar avea si note subtile de patchouli si santal.
Este un parfum ambrat cu usoare tente orientale, dintr-un amestec de ambra, violete si unt de iris, cea mai pretioasa materie prima din parfumerie, dar si esenta de trandafir bulgaresti, iasomie, bergamota, santal, patchouli, piper roz si vanilia de Tahiti.
Casa de parfumuri Jean-Francois Houbigant era parfumeria cea mai bogata si apreciata din Europa, inaintea brandurilor mult cunoscute acum precum Guerlain sau Chanel. Parfumul original a fost creat de parfumierul Robert Bienaime si a fost lansat in 1919, iar in 1938, dupa moartea Reginei, a fost retras de pe piata. Noul parfum a fost lansat la inceputul lunii octombrie de distribuitorul de parfumuri al Casei Regale din Romania si se gaseste in magazine in editie limitata la pretul de 989 lei.
Read also:
Noaptea Alba a Galeriilor la Galeria Alexandra’s
Facturi Interbelice, o inedita expozitie, de Noaptea Galerilor 2019