Select Page
Menu
Close

Alexandru Bogdan-Pitești

n. 13 iunie 1870, Pitești, România – d. 12 mai 1922, București, România

Poet, eseist, critic de artă și colecționar de artă român. În 1896 a întemeiat Salonul Independenților, după modelul francez al „Salonului Socetății Artiștilor Independenți ”, din Paris; în 1898 fondează „Socetatea Ileana”.  Krikor H. Zambaccian: „Alexandru Bogan-Pitești era plămădit dintr-un aluat de contraste la care au contribuit în egală măsură geniul răului și cel al binelui. Era în acest personaj un amestec de senior și plebeu, de creștin și păgân, de tiran și revoltat. Cinic și duios, generos pe de-o parte, escroc pe de alta. Al. Bodan-Pitești savura abjecția pe care o servea cu cinism. Al. Bogdan-Pitești iubea libertatea în gradul în care ar fi putut abuza de ea. Și acest om, anarhic față de orânduielile lumești, nu recunoștea decât o singură ierarhie: talentul.”
Gala Galaction: „Casa lui Bogdan-Pitești! De când a murit el, au dispărut cu desăvârșire acei câțiva metri pătrați, care reprezentau, în inima Bucureștiului, Atena și Parisul. Domnea o libertate de spirit uluitoare. Bogdan Pitești, a cărui instituție nu a avut pereche (și nici nu mai văd alta în jurul nostru), deținea și cele mai prețioase documente (versuri, caiete, desene de diferiți artiști) argheziene. Și, într-adevăr, așa cum crezuse în geniul lui Luchian, Bogdan-Pitești crezuse în cel al lui Arghezi – și este suficientă invocarea acestor două nume spre a da măsura gustului și intuiției sale.”
Benjamin Fundoianu: „Numai la Bogdan Pitești puteai să bei cafea între Luchieni și Iseri, numai la dânsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși, numai acolo, conversația, delicată și lubrică, rafinată și trivială, își găsea, între pereții ornați, adevăratul cadru. Inteligența lui Bogdan priveghea între noi, gata de replică, neprevăzută, ageră. (…) Pe urma lui rămâne cea mai frumoasă colecție de artă românească din câte avem. Și e prea mult. Poate «rămâne» ceva de pe urma oamenilor care au «existat» în adevăr?”

*** List of Romanian Painters and Romanian Painters' Signatures Database are projects of Alexandra's Gallery, whose first stage is the end of 2019. The two products will be public, in order to make the art market transparent and to facilitate the identification and trading of authentic classical and contemporary paintings. Painters who want to be part of this project are asked to contact us.

See the database here: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, IT, M, N, A, P, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z.

For more details about some of the artists we promote, we recommend the section Painters. To purchase their works, enter alexandra-s.com/magazin/