Constantin Artachino (1870-1954) – Flori

Constantin Artachino (n. 7 noiembrie 1870, Giurgiu – d. 9 februarie 1954, București) a fost un pictor român, unul din membrii fondatori ai Societății Tinerimea artistică.

După ce a absolvit 4 clase primare, părinții l-au înscris la Școala de Comerț, unde profesorii i-au descoperit aptitudinea lui pentru desen. Cu sprijinul material din partea unui unchi a început să urmeze, concomitent cu Școala de Comerț, și școala de Belle Arte sub îndrumarea pictorilor Theodor Aman și George Demetrescu Mirea.

După ce a primit o bursă de 4 ani pentru studii în străinătate, din partea bancherului Zerleti, a plecat la Paris unde s-a înscris la Academia Julien și a studiat cu Henri Lucien Doucet, Cormot, William-Adolphe Bouguereau și Brantôt lucrând la Fontainebleau și Barbizon. În perioada studiilor a vizitat orașele Veneția și Milano, iar mai târziu, Londra. Rămânând fără bursă, a fost nevoit să revină în România, unde a expus, cu succes, și a reușit să vândă multe lucrări. Cu banii câștigați a plecat într-o călătorie la Constantinopol.

La 2 mai 1896, din inițiativa lui Ștefan Luchian, s-a deschis la București, „Expoziția artiștilor independenți”, al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont). La Expoziția Artiștilor Independenți din 1896 au expus tineri artiști, între care și Constantin Artachino, care fuseseră refuzați la Salonul Oficial, deschis în același timp.

Împreună cu alți pictori ai vremii, printre care Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, Artachino organizează în iulie 1897 o societate denumită “Societatea pentru dezvoltarea artelor în România – „Ileana”.

A fost membru fondator al societății Tinerimea artistică înființată la 3 decembrie 1901 de un grup de pictori, între care Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu și Gheorghe Petraşcu. Gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor de rând.

După un examen a ocupat postul de profesor la catedra de desen, după natură și antic, la Școala de Arte Frumoase din Iași. După anul 1920, a fost transferat la Școala de Belle Arte din București, unde a predat până în anul 1935, când a fost pensionat pentru limită de vârstă. A continuat să picteze și să expună.

În 1951, pentru a putea fi acceptat la expoziția anuală de la sala Dalles, în plină epocă a realismului socialist, bătrânul Artachino a trebuit să picteze un tablou înfățișând o muncitoare citind ziarul „Scânteia”.

În anul 1954, pe 9 februarie, a murit subit, la vârsta de 84 de ani.

A abordat toate stilurile sfârșitului de secol al XIX-lea, înregistrând influențe din academism, impresionism, postimpresionism ori simbolism, curente cu care a luat contact în timpul studenției ori ulterior, în anii maturității artistice.