Dimitrie Florian (1899 – 1979) – Balcic

Florian, pictorul ţărmurilor Mărei Negre, pustnicul ce şi-a scuturat picioarele de praful capitalei şi care şi-a făcut cuib liniştit între mare şi lac.

Numai lui îi este dat prin meleagurile acestea să stea de vorbă cu marea şi numai el înţelege povestea pe care o tot frământă valurile străvezii ce se rostogolesc spre ţărm, purtând printre spume raze furate din soare şi aduse sub ochii lui din depărtările nesfârşitului.

Pe el nu-l frământă certurile şi clevetirile cafenelelor Bucurestene unde se profanează atâtea lucruri sfinte.El nu vrea să ştie nici de doctrine învechite de artă, nici de rătaciri moderniste în care se bălăcesc atâtea trude.Pentru el nu există nici principii, nici noţiuni scoase la modă de curente efemere.

El nu vrea sa stie de cat de marea si lacul lui, aici la doi pasi, cu miile lor de aspecte.In preajma lor isi petrece zile intregi de conteplatie si lucru.

Fericit, cand emotiunea simtita in clipa schimbatoare a unei fericite privelisti o poate prinde si asterne pe panza si mai fericit cand asemeni emotiuni le zareste ochiul celui ce-i priveste lucrarea, copilul sufletului sau.

De aceea marea in rasarit de soare, ori in apus, pe senin sau vijelie, în linişte sau frământare, marea în nesfârşitele ei înfăţişeri este a lui, care a ştiut să se singularizeze în coliba-i de anachoret.