Dragos Vitelaru (1951 – 2009) – Iarna

„Nu este Albastru de Voronet (din piatra pisata de lapis lazuli), nici de Balasa, este Albastrul de Vitelaru, asa i s-a spus”, ne povesteste autorul lui. Acest albastru al marii si al azurului are ceva unic: e o culoare vie, calda, armonioasa si echilibrata, plina de lumina ce caracterizeaza si firea calda si optimista a creatorului, un artist fascinat de tot ce tine de universul marin, atat ca exterior, cat si ca interior.

„Albastrul e culoarea infinitului. Pentru Picasso, albastrul a marcat tranzitia catre arta abstracta, iar pentru mine tranzitia este… un mod de a fi. Acum urasc anumite asocieri de culori, dar asta fara nici o legatura cu politica. Dimineata, in mijlocul naturii, am ceva de spus despre culori. Pentru mine, pictura este o stare de bucurie. Exista lucruri care nu se pot cumpara cu bani, cum ar fi gloria si eternitatea. Dar, daca ai bani, suporti mai usor amaraciunea…”, ne explica, intr-un moment de maxima sinceritate, Dragos Vitelaru, care (e bine de stiut) vinde o lucrare in acuarela chiar si cu doar 300 de euro.

Acuarelele si uleiurile sale, fie ca prezinta porturi, delte, balti, pesti, pescari, orase, sate, copaci, caini etc., se inscriu intr-un expresionism abstract apropiat de suprarealism, in al carui punct central se afla universul acvatic: „Asa cum v-ati astepta, nu sunt un pescar inrait sau un inotator foarte pasionat, astfel de indeletniciri (cu care, la drept vorbind, mai cocheteaza din cand in cand, n.r.) denota o percepere putin mai superficiala a modului in care cineva, mai ales un artist, se raporteaza la mare si la ce poate oferi aceasta ca sursa de inspiratie… O teorie sustine ca gandim diferit cu partea dreapta si cea stanga a creierului. Dreapta este sediul intuitiei, al sentimentului si creativitatii, stanga se concentreaza pe gandire si logica, daca acestea nu inseamna aproape acelasi lucru. In scoala se punea accentul pe emisfera stanga. Eu, in general, am spirit de contradictie: judec cu inima”, ni se confeseaza plasticianul. Care marturiseste ca, atunci cand este inspirat de un peisaj, schiteaza cateva contururi pe loc, dupa care le gandeste si recreeaza oriunde, mai ales in atelier: „Prefer nord-vestul Frantei (Bretania si Normandia), unde ajung de regula toamna tarziu (anotimpul meu preferat), iar daca raspund chemarii apei, prefer Olanda si Grecia.” Totusi, Marea Neagra ii ofera, timp de doua luni anual, un sejur „de lucru”, conditie absoluta, pe care o respecta toate persoanele din viata sa.

Cat despre acuarela, el afirma: „Imi plac lichidele de orice fel. Poate asa se explica de ce pictez de atata amar de vreme ape si iar ape”, glumeste artistul, originar din Giurgiu si „calit” in tinerete trei ani in Delta, ca profesor de desen. „Cea mai mare bucurie cu care am inceput anul asta este ca fiul meu a pus mana pe creion si pensula, abandonand putin calculatorul”, marturiseste, mandru, tatal. Care, in 1992, cu banii stransi din vanzarea lucrarilor in strainatate, si-a construit o casa la Butimanu, bineinteles, langa balta. Cocioaba pe care a trebuit sa o renoveze din temelii a devenit atat de aratoasa, ca are si piscina… Daca te uiti mai cu atentie la ea, vezi ca peretii sunt pictati cu siluete marine bizare: scafandri, pesti, scoici, meduze, iar pe o usa sta scris cu litere de-o scioapa: The Sindbad Gallery. Asta pentru ca Vitelaru a vrut sa-si creeze un mediu in care sa se simta in largul sau. El si mai ales fantezia lui…