Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

Theodor Pallady (1871 – 1956) – Betiv in parc

863,00 

3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

Cu o formație complexă, provenită din rigoarea școlii germane unită cu simbolismul promovat de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau și ale prietenilor săi, care vor pune bazele fovismului, Pallady își găsește curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse, legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuși Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Aspirația către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporțiilor domină arta lui Pallady, care refuză grandilocvența, sentimentalitatea și pitorescul ieftin, făcând evidentă orientarea sa structurală spre compoziția clasică. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist.

Predilecția lui Pallady pentru natura moartă denotă dorința de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia și armonia sa. Renunțarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a semnificației concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc neglijabilă pentru formația lui Pallady, însă cu siguranță reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.

Pentru peisajele sale pariziene, Pallady alegea mai ales locurile din vecinătatea Senei, atât pentru a sugera tremorul luminii pe suprafața apei, cât și pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria caselor, frunzișul arborilor, mișcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect unitară într-o imagine coerentă.

Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioși artiști moderni, păstrându-și întreagă ambiția de a fi un pictor “din toate timpurile”.

Categorie: