„Evenimentul e găzduit de Galeria Alexandra’s, un loc minunat, o colecție de povești din diverse secole până în zilele noastre, de la picturi și piese de orologerie, până la mobilier, lampadare și bijuterii. Am fost plăcut surprinsă să aflu că aparține unei fete, care are 27 de ani, absolventă de ASE, cu masterat în Management în Resurse Umane, acum în ultimul an de studii doctorale în același domeniu. Alexandra Bucur și-a dorit să aibă propriul business, care să îmbine ce a învățat cu ceva care să-i bucure sufletul. Lumea artelor nu e chiar la ea acasă în România. Dar ea s-a gândit că poate veni cu ceva diferit prin serviciile pe care le oferă. Galeria are și regim de consignație și, printre altele, ca un concept original, închiriază tablouri (din sec. XVII și până în prezent – majoritatea aparținând unor pictori romani, printre care Grigorescu, Ressu, Tonitza, Luchian, Baba), obiecte de mobilier și decorațiuni de interior și exterior din secolele XVIII si XIX. Tot la Galeria Alexandra`s se pot autentifica și evalua obiecte, se acordă servicii de înrămare și restaurare, consiliere design interior și exterior, se pot organiza evenimente. Mai mult, până acum, Galeria Alexandra’s a organizat cinci tabere de pictură cu artiști consacrați români și străini”.
Am citat de pe site-ul Corinei Ozon, care a venit la noi ca scriitoare si a plecat ca prietena. Multumim, Corina!
A fost o plăcere întâlnirea și evenimentul o încântare. Mai bun cadru decât Galeria Alexandra nu găseam. Vă mulțumesc și eu!