Galeria Alexandra’s vă invită la un eveniment extraordinar: inaugurarea expoziţiei marelui artist român Horia Damian prilejuită de împlinirea a 96 de ani de la naşterea sa.
Cu 96 de ani în urmă, la 27 februarie 1922 se năştea la Bucureşti Horia Damian, pictor prodigiu încă din adolescenţă, admirat de marii colecţionari ai epocii, printre care K.H. Zambaccian, care-i aşeza lucrările alături de clasicii artei noastre din celebra sa colecţie: Andreescu, Luchian, Petraşcu. La 15 mai 1946, în vârstă de 24 de ani, Horia Damian sosea la Paris cu o bursă de studii pe care i-o obţinuse de la Institutul Cultural Francez pictorul Jean Al. Steriadi, admirator al său. La Paris avea să se desfăşoare prodigioasa activitate a acestui inegalabil maestru desenator, pictor, sculptor care, în 1951, avea să-şi definească propriul limbaj, propria viziune asupra sensului artei, al sacralităţii pe care aceasta e chemată s-o exprime, al monumentalităţii. La Paris avea să se stingă, nonagenar. În contextul ignorării actuale a valorilor fondatoare ale culturii româneşti, şi ale culturii în general, expoziţia de faţă capătă o semnificaţie extraordinară, unică.
Nimeni în lume nu poate evoca personalitatea şi opera lui Horia Damian aşa cum o face criticul şi istoricul de artă Radu Varia, căruia îi datorăm acest eveniment, şi care acum cinci decenii, în 1968, prefaţa la Galeria Stadler din Paris expoziţia de ”construcţii“ ale lui Damian. Tot atunci, Radu Varia avea să ia iniţiativa temerară, încununată de succes, a prezentării creaţiei artistului în marile muzee ale lumii, continuată timp de peste patru decenii: Muzeul de Artă Modernă al Oraşului Paris, The Solomon R. Guggenheim Museum din New York, Muzeul Ludwig din Aachen, Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, Bienala de la Sao Paulo, Bienala de la Veneţia, Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris – Centrul Pompidou, şi altele. Pentru prima oară, datorită excepţionalelor interpretări ale semnificaţiei şi originalităţii acestor opere, pe care ni le oferă Radu Varia, publicul nostru va putea admira şi înţelege în sfârşit parcursul Damian, de la o capodoperă din adolescenţă până la viziunea arhitecturală şi cosmogonică a artistului, acest “mare solitar al secolului 20”
Horia Damian
Proiect pentru San Francisco 1980
Guaşă pe carton 75 x 105 cm
Horia Damian
Oraşul lui Alexandru 1984
Guaşă pe carton 75 x 105 cm
Evenimentul are loc marţi 27 februarie, orele 19 Strada Piaţa Amzei nr. 5