Selectează o Pagină
Meniu
Inchide
Sala de expoziții de artă ”Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului a gazduit luni, 5 noiembrie, vernisajul expozitiei de pictura „Raport Urban”, de Eugen Raportoru. Curatorul expozitiei este Madalina Mirea, iar arhitectura de expozitie este semnata de Diana Isidora Andrei.

Ajuns la o deplină maturitate artistică, Eugen Raportoru este un nume afirmat deja pe scena artei plastice europene. Laureat în 2011 cu Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiștilor Plastici, Raportoru are picturi in colectii private din toata lumea, inclusiv la Vatican. “Pe unde am călătorit anul trecut am pictat. Urban. Aș putea să fac portret, natură statică, orice altceva, pot să oscilez, nu e o problemă, dar cel mai bine e să cânți cântecul care-ți place cel mai mult”, spune pictorul.

 

“Raportoru reprezintă un fenomen care îl îngemănează, într-un anume sens, cu acele excepții ale creației plastice, cum ar fi, de exemplu, un Modigliani, dar în alt plan, nu în cel al formei, ci în cel al culorii.” (criticul de artă George Radu Serafim).

Galeria Alexandra’s gazduieste multe din lucrarile lui Eugen Raportoru, artist pe care-l reprezinta, si te invitam sa le vezi oricand doresti. De asemenea, poti vedea mai multe imagini de la vernisajul de azi pe www.facebook.com/galeria.alexandras.