Daniel Craciun are o maturitate care i-a permis sã priveascã realitatea cu ochiul ratiunii, si care i-a dat putinta sã încerce sã redea frãmântãrile sociale ale epocii sale la care nu este doar un simplu spectator ci implicit în miezul lor, în resorturile lor, în mecanismul care nu arareori distruge, calcã în picioare, idealuri, valori. Titlurile lucrarilor sale vorbesc de la sine: „Lupta cu viata”, „Dezumanizarea”, „Depersonalizare – robotizare”… Asadar, artistul nu numai cã-si clameazã protestul fatã de o lume de „monstri”, însã se întreabã cum, cu ce sã ne opunem acestei ofensive antiumane. Dã chiar solutii – întoarcerea spre origini „arhetipale”, initiatice, fie cã acestea sunt Edenul pierdut, fie cã sunt întruchipate de Iisus Mântuitorul, care se aflã pretutindeni. Nu exclude nici refugiul în tãrâmul unde esti eliberat definitiv de suferintã, în Nirvana budistã, la care ajungi prin contemplatie si ascezã.
*** Lista Pictorilor Români și Baza de Date cu Semnăturile Pictorilor Români constituie proiecte ale Galeriei Alexandra’s, a căror prima etapă este finalul anului 2019. Cele două produse vor fi publice, în scopul transparentizării pieței de artă și facilitării identificării și tranzacționării de lucrări de pictură clasică și contemporană autentice. Pictorii care vor să fie parte a acestui proiect sunt rugați să ne contacteze.
Vezi baza de date aici: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z.
Pentru mai multe detalii despre unii din artiștii pe care îi promovăm, îți recomandăm secțiunea Pictori. Pentru a achizitiona lucrările lor, intră pe alexandra-s.com/magazin/