Galeria Alexandra’s are ca scop principal promovarea pictorilor români în spațiul internațional. Or, ce alt partener mai bun am fi putut avea decât AQUA Carpatica, brandul de apă cel mai cunoscut la nivel internațional?
AQUA Carpatica și-a construit un vis îndrăzneț, acela de a se poziționa ca deschizătoare de drumuri, orientându-se către cucerirea întregii lumi, nu doar a pieței locale, astfel devenind un brand global. AQUA Carpatica este prezentă pe piețele externe și în țări precum: Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Italia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Israel, Arabia Saudită și Australia. Anul trecut, de exemplu, AQUA Carpatica a fost singurul brand românesc prezent la Natural Products Expo West California, cel mai mare târg business to business dedicat industriei produselor organice. Gustul purității a fost bine primit de cei peste 80.000 de vizitatori reprezentând, probabil, tot atâtea companii. AQUA Carpatica este prezent în Statele Unite ale Americii din 2015 și este singurul brand de apă minerală din România care are parteneriate cu lanțuri de supermarketuri din Statele Unite, fiind prezent la raftul unor retaileri importanți precum: Whole Foods sau 7-Eleven.
Nu în ultimul rând, credem că designul minimalist și ergonomic al produselor AQUA Carpatica le fac ideale pentru evenimente dedicate artei, așa cum este expoziția de la Phoenicia Grand Hotel dedicată pictorului Petru Asimionese, ale cărui lucrări, disponibile la vânzare aici, au o reducere de 10% pe toată durata expoziției, adică până în luna decembrie. Evenimentul are loc sub numele Artă de Cinci Stele și se desfășoară sub egida UNESCO România, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, având ca parteneri Crama Gramofon și AQUA Carpatica.
Date fiind condițiile speciale de organizare a evenimentului, rugăm persoanele interesate să confirme participarea sau intenția de a achiziționa un tablou, la numărul de telefon 0743 007 077 (dl. Ovidiu).