96 de ani ar fi împlinit marele artist român Horia Damian la 27 februarie, în ziua tocmai în care la Galeria Alexandra’s din Bucureşti era inaugurată o mică dar magistrală expoziţie de guaşe, desene, picturi şi sculpturi ale acestuia, expoziţie demnă de oricare dintre marile muzee de artă modernă ale lumii.
În ciuda viscolului care a luat prin surprindere Bucureştiul, iubitorii artei au venit să admire capodopere semnate de Horia Damian de-a lungul a jumătate de secol. În cuvântul de deschidere, renumitul critic şi istoric de artă Radu Varia, care timp de decenii a prezentat creaţia lui Damian la Muzeul Guggenheim din New York, la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris, la Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, la Documenta de la Kassel ori la Bienalele de la Veneţia şi Sao Paulo, revela asistenţei secretele artei lui Damian, imens talent nativ, pe deplin revelat în pictură de la vârsta de 14 ani, şi care avea să-şi constituie în 1951-1964 propriul limbaj prin care avea să dea viziunii sale cosmogonice originalitatea de expresie fondată pe monumentalitate, metafizică, mister.
În strălucita asistenţă se distingeau personalităţi ca marea soprană Mariana Nicolesco, Ambasador Onorific UNESCO, alături de un număr impresionant de miniştri în diverse guverne ale ţării, Acad. Răzvan Theodorescu (Cultură, în prezent Preşedintele Secţiei de Arte a Academiei Române), Cristian Diaconescu (Justiţie, Afaceri Externe), Cătălin Predoiu (Justiţie, în prezent senator), Ecaterina Andronescu (Educaţie, acum Preşedinta Comisiei Centenar a Parlamentului României), ori senatorul Cristian Dumitrescu.
Radu Varia în faţa picturilor Coloană, Oraşul fortificat şi a guaşei Colină la inaugurarea expoziţiei Damian – 96. Galeria Alexandra’s, Bucureşti
În saloanele Galeriei Alexandra’s, Mariana Nicolesco şi Cristian Diaconescu.
În stânga, colecţionarul Liviu Cioboată; în dreapta, Radu Varia
Vernisajul expoziţiei Damian – 96 la Galeria Alexandra’s:
Mariana Nicolesco, Radu Varia, Ecaterina Andronescu
***
Expoziţia rămâne deschisă până pe data de 25 martie.
***
1. Oraşul Fortificat 1986 Ulei pe pânză 150 X 150 cm
2. Cer Înstelat 1951 Ulei pe lemn 76 X 89 cm
3. Compoziţie 1952 Acuarelă, creion pe hârtie 27 X 42 cm
In 1990, într-un moment în care imaginea ţării noastre în lume era dezastruoasă, am acceptat invitaţia de-a prezenta la Gagosian Gallery din New York o expoziţie Brâncuşi, sperând ca lumea să vadă că suntem de fapt altceva decât s-ar fi putut crede pe atunci.
Expoziţia, cuprinzând numai şase sculpturi ale marelui artist, intitulată Brancusi, Masterpieces from Romanian Museums, s-a bucurat de un imens succes şi de o întreagă pagină în ziarul The New York Times, articolul renumitului critic John Russell, Elogiu micilor expoziţii, subliniind importanţa acestora, când sunt semnificative, ca a noastră, spre deosebire de expoziţiile-mamut, care adesea nu spun mare lucru.
Cele trei emisiuni pe care le-am făcut cu Rareş Bogdan la începutul lunii decembrie a anului trecut la Realitatea TV, în care vorbeam despre Constantin Brâncuşi, Salvador Dali, Horia Damian, au bătut toate recordurile de audienţă, astfel că au fost reluate timp de trei ore la rând în seara zilei a doua de Crăciun.
Acele emisiuni i-au dat curaj unui entuziast coborâtor din majestuoasele coline ale Bucovinei, Ovidiu Obreja, să-mi sugereze această manifestare. Mi-au venit atunci în minte cuvintele lui Pierre Larousse: “Je sème à tout vent”. Astfel că inaugurăm această mică expoziţie, plină de semnificaţie, în chiar ziua în care Horia Damian ar fi împlinit 96 de ani.
* Peisajul din 1936, când Horia avea numai 14 ani, dă măsura geniului său de pictor (9).
Ajuns la Paris în 1946, la 24 de ani, lasă în urmă la Bucureşti capodoperele pe care le-am prezentat în 2009 la Palatul Mogoşoaia, şi înţelege că altul e cursul artei în lume, aşa cum i se întâmplase şi lui Brâncuşi în 1904. Ca şi el, Damian refuză din acel moment să reprezinte aparenţele, căutând să exprime ceea ce e dincolo de orizontul vizibil, să pătrundă în invizibil.
Pentru asta trebuia să-şi definească un limbaj propriu, ceea ce s-a şi întâmplat în 1951, aşa cum Brâncuşi îşi făurise propriile arme în 1907.
În demersul său, eroic, care n-avea să coincidă cu cel al artei timpului, Damian avea să fie un solitar, căruia mi-a fost dat să-i stau alături începând din 1967, când abia se întorsese de la Malakara, la prima sa vizită în căutarea surselor marilor învăţături ale Indiei Eterne; şi, printre documentele mele uitate de timp, am regăsit nu de mult traducerea în limba franceză pe care am făcut-o împreună a cărţii sacre Bhagavad Gita, Cântul Divin. În 1968 prefaţam expoziţia sa de la Galeria Stadler din Paris, luând iniţiativa temerară, încununată de succes, de a-i face cunoscută opera în principalele muzee ale lumii.
Marii solitari, ne spune André Malraux, au adeseori o legătură profundă cu cei vii şi cu cei morţi, în numele cărora se exprimă. De aceea şi cred nu doar în arta lui Damian, căreia m-am dedicat cu absolută determinare, ci cred şi în marele ei destin postum.
Altfel spus, dacă arta epocii tindea şi tinde să se concentreze asupra obiectului, în dauna subiectului, Damian avea să rămână pe făgaşul pre-modern al relaţiei dintre subiect şi obiect, exprimând măreţia şi natura însăşi a fiinţei, tentată dintotdeauna de misterul experienţei şi al cunoaşterii.
Dacă limbajul propriu al artei sale Damian îl defineşte în 1951 – după care urmează o perioadă de imens succes, când pictează în mod romantic splendoarea cerului – în 1964, odată cu prima Piramidă de Aur (6), marele artist îşi transpune viziunea cosmică în termenii geometriei riguroase, ai monumentalităţii, aduse la viaţă, ca să spun aşa, de o irepresibilă pulsaţie metafizică. Va fi cazul marilor sale construcţii arhitecturale, al picturilor şi desenelor Oraşul fortificat (1), Oraşul lui Alexandru, Mastaba, Mandala, şi aşa mai departe.
4. 1976: Damian acoperind cu 380.000 de sfere de 14 mm diametru fiecare Colina (2 x 4,70 x 12,60m) care avea să fie expusă la New York în toamna acelui an
5. Colina şi o serie de guaşe şi desene în expoziția Damian la The Solomon R. Guggenheim Museum, New York, 1976. Ulterior, cu sprijinul amical al marelui arhitect Philip Johnson, succesorul lui Mies Van der Rohe, am instalat Colina pe Esplanada de la Seagram’s Building, din Park Avenue, aducând în inima New Yorkului ceva din spaţiul nostru mioritic. În acel context, pe 14 octombrie 1976, am lansat Manifestul de la New York, evocând supremaţia spiritualului asupra temporalului.
Cerul înstelat din 1951 (2), simbol al ordinii sacre a Universului, e construit în funcţie de punct, care e şi centru. Acuarela din 1952 aduce în atenţie cercul (3), dezvoltare a punctului, simbol al perfecţiunii, al omogenităţii şi al unităţii celeste. Sfera (4), la rândul ei, dezvoltare în spaţiu a punctului şi a cercului, e simbol al desăvârşirii absolute, reprezentând Cosmosul în ansamblul său. Iar multitudinea de mici sfere dispuse pe trasee bine definite în operele care încep cu Marele paralelipiped înstelat din 1970, de un albastru nocturn, expus de mine în 1972 la Muzeul de Artă Modernă al Oraşului Paris, ca şi în cazul Colinei din 1976 (5), însemna o inspirată şi infinită multiplicare a surselor de lumină, sporind „de o mie de ori frumuseţea” operei, pentru a folosi cuvintele lui Platon. Toate acestea vor concura în mod fericit decenii de-a rândul la definirea, între metafizică şi monumentalitate, a cosmogoniei vizionare a lui Horia Damian.
Dacă în căutarea propriului limbaj plastic Mondrian i-a servit de exemplu, gândirea lui Damian despre existenţă şi despre artă avea să-şi găsească cu totul alte surse: arta sumeriană şi arta egipteană, de pildă.
Poemul lui Ghilgameş – prima capodoperă a literaturii universale, cel mai vechi poem din toate timpurile, scris cu un mileniu şi jumătate înainte de Homer – avea să fie pentru el prilej de îndelungă reflecţie.
Povestea tânărului Rege–Semizeu din Uruk, frumos şi veleitar peste măsură, rivalitatea şi apoi frăţia cu Enkidu, întâlnirea cu nemuritorul Utnapishtim, care-i spune eroului nostru să accepte moartea, căci nu o poate evita, toate acestea erau citite de Damian în cheie spirituală. Regele, care devine înţelept şi bun, avea să domnească nu mai puţin de 126 de ani. Iar marele poem, Poemul lui Ghilgameş, avea să se bucure în anii 50 ai secolului trecut de ilustraţiile sublime ale lui Horia Damian, capodopere niciodată revelate publicului până acum.
Dacă piramida, în integritatea ei, aşa cum am demonstrat şi în cazul Coloanei lui Brâncuşi, e menită să definească raportul dintre unu şi multiplu, şi dacă prima piramidă a lui Damian, din 1964, e doar o piramidă cu trepte ce urcă până la un anume nivel, de tipul piramidei lui Djeser, ea e totuşi un simbol al ascensiunii.
Şi, mai mult, e o Piramidă de Aur, adică din metalul cel mai preţios, ce simbolizează şi el perfecţiunea absolută, fiind considerat de natură divină, solară, regală.
La fel Poarta de Aur (7) din 1967, prag ce separă şi uneşte o lume de alta, cunoscutul de necunoscut, lumina de tenebre, trecerea din domeniul profan în domeniul sacru. Poarta: temă ce va fi reluată adeseori de Damian, ca o invitaţie de a participa la mister, asta – de pildă – în marele relief pictat, compus din nouă părţi şi intitulat Declinul Haosului, operă de o inexprimabilă intensitate dramatică, expusă de mine la Documenta de la Kassel în 1992, ori în acea Poartă albastră pe fond alb din 1999, de o graţie supremă, pe care am expus-o în 2002 la Galeria Karsten Greve, în timp ce Horia era internat într-o clinică din afara Parisului, unde-l vizitam zilnic, alinându-i pe cât posibil suferinţa, povestindu-i cum mergea instalarea expoziţiei.
În acel context sunt cutremurătoare imaginile lucrărilor din ultimii săi ani, vastele reliefuri pictate reprezentând într-un fel propria-i solitudine, fie că vorbim de Cavalerul adormit, marcat de un semn roşu indicând viaţa eternă, de Miracolul, Înălţarea, sau Patul vid (8), prevestitor al plecării din această lume a unui artist de un talent uluitor, dedicat artei ca manifestare a sacralităţii, a unui artist depozitar al valorilor imemoriale ale umanităţii, căruia destinul nedrept i-a întunecat memoria în ultima parte a vieţii.
Radu Varia
6. Piramida de Aur 1964 Poliester, acrilic pe lemn 12,4 x 10,2 cm
7. Poarta de Aur 1967 Poliester, acrilic pe lemn 22,5 x 15,5 cm
8. Patul II 2001 Lemn, pânză, cuie, acrilic pe panou de lemn 226 x 250 x 8,5 cm
9. Peisaj 1936 Ulei pe carton 23 x 25,5 cm
