Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

De cateva luni bune, folosim frecvent acest acronim. Ce inseamna ROCAT? Ce semnifica ROCAT? Unde au loc evenimentele ROCAT? Cum se desfasoara un eveniment ROCAT? Ce fel de artisti pot fi promovati la evenimentele ROCAT? Afla toate raspunsurile din textul de mai jos.

Ce inseamna ROCAT?

ROCAT inseamna Romanian Century Art Tour, denumeste un proiect cultural al Galeriei Alexandra’s pe anii 2017-2018 si este dedicat Centenarului Romaniei Moderne.

ROCAT 1

Ce semnifica ROCAT?

O dovada ca apartinem spatiului european cultural. In acest sens, pana la finalul anului viitor, vom promovam intensiv mai multi artisti romani. Vrem sa le aratam romanilor ca au conationali cu care se pot mandri, iar strainilor ca Romania este un stat care a evoluat spectaculos, modern si cosmopolit, dar care nu si-a pierdut filonul de arta si de spiritualitate tipic romaneasca pentru care eram faimosi in perioada interbelica.

ROCAT 2

Unde au loc evenimentele ROCAT?

De obicei, evenimentele ROCAT au loc in Galeria Alexandra’s, dar vizam si teritorii noi, ca ambasadele tarilor acreditate la Bucuresti sau ambasadele romanesti din strainatate.

ROCAT 3

Cum se desfasoara un eveniment ROCAT?

Totul incepe cu o sedinta, in care “vanatorii” nostri de artisti propun nume. Cautam, de obicei, artisti mai putin cunoscuti, dar cu rezultate uimitoare, care merita promovate. Alegem cativa, din zone culturale diferite, discutam cu ei si cautam compatabilitati. Apoi alegem doi sau trei, pe care ii invitam sa-si prezinte creatiile si sa se faca cunoscuti publicului Galeriei. Fiecare eveniment este promovat pe Facebook si prin newsletter-ul nostru si este sustinut, cu produse, de cate un brand de bauturi. La evenimentele ROCAT vin intre 50 si 100 de persoane care discuta cu artistii, le studiaza si admira opera, beau ceva, asculta muzica, se plimba prin galerie, fac networking… Sunt seri foarte frumoase, deloc protocolare dupa momentul de debut, cand prezentam protagonistii.

ROCAT 4 (international)

Ce fel de artisti pot fi promovati la evenimentele ROCAT?

Este obligatoriu sa fie romani, dar nu e obligatoriu sa fie si rezidenti romani, promovam cu drag nu doar romani din interiorul granitelor, artisti romani stabiliti in alte tari. Pot fi pictori, sculptori, graficieni, scriitori, poeti, muzicieni, fotografi, cineasti, dar si colectionari de arta si de artefacte istorice, pentru ca ROCAT promoveaza arta in toate formele ei. Daca stii pe cineva care merita promovat, scrie-ne la office@alexandra-s.com.