Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

Vineri, 6 decembrie 2019, Muzeul Dr. George Severeanu (Strada Henri Coandă, nr. 26), Muzeul Municipiului București  a lansat volumul „Vase antice de sticlă din Colecţia Maria şi Dr. George Severeanu”, avand-o ca autor pe dr. Alina Streinu.

Vasele de sticlă din Colecția „Maria și dr. George Severeanu”, cu forme și funcționalități diverse, reprezintă mai mult decât obiecte antice demne de a fi expuse și admirate în vitrina unui muzeu. Analizate individual sau ca ansamblu, vasele de sticlă din epoca romană contribuie la înțelegerea vieții cotidiene antice, de la acea latură economică a fabricării și comercializării până la utilizarea lor în activitățile curente. Colecția facilitează tuturor celor interesați pătrunderea într-o secvență a universului antic din epoca romană, prin intermediul surselor antice și analogiilor. Lucrarea se adresează deopotrivă cercetătorilor cât și celor pasionați de istoria antică.

Alina Streinu, muzeograf în cadrul Muzeului George Severeanu, este arheolog și doctor în istorie antică și arheologie al Universității din București. Cartea sa prezintă publicului colecția de vase de sticlă a doctorului George Severeanu aflată în patrimoniul Muzeului Municipiului București.