Select Page
Menu
Close

George Demetrescu Mirea (n. 1852, Câmpulung Muscel – d. 12 decembrie 1934, București) a fost un pictor și muralist român, fratele sculptorului Dimitrie D. Mirea. A studiat la Școala de Belle-Arte București cu Theodor Aman, luând lecții simultan cu medicul Carol Davila. La recomandarea doctorului Carol Davila, a participat la Războiul de Independență (1877-1878), ca pictor atașat Cartierului General al armatei, alături de Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary și Sava Henția. Avându-l ca protector și mecena pe Ion Ghica, în urma recomandării lui Nicolae Grigorescu, în 1878 a obținut o bursă de studii la École des Beaux Arts din Paris, unde a studiat cu Carolus Duran, un vestit portretist al înaltei societăți franțuzești, căruia i-a devenit elev după doar un an petrecut la Școala de Belle Arte, pe care o părăsise tocmai pentru a fi în preajma maestrului francez, pe lângă care a rămas până în 1884. Și-a început cariera pedagogică mai întâi ca profesor de desen la Școala Normală de învățători de la Câmpulung[2], iar în anul 1891 a fost numit profesor la Școala de Belle-Arte din București, unde era deja suplinitor din 1889. Opt ani mai târziu, a fost numit director al aceleiași instituții, funcție pe care a deținut-o până în 1927. Ca profesor și director la Școala de arte frumoase din București, a promovat academismul („Vârful cu Dor”, „Bacantă și satir” și unele compoziții istorice), rămânând însă un remarcabil portretist („Alexandru Odobescu”; „Portret de bărbat”; „C. Stăncescu”). A realizat decorațiile murale la Banca Națională a României, Casa scriitorilor, Universitatea din Iași.

*** List of Romanian Painters and Romanian Painters' Signatures Database are projects of Alexandra's Gallery, whose first stage is the end of 2019. The two products will be public, in order to make the art market transparent and to facilitate the identification and trading of authentic classical and contemporary paintings. Painters who want to be part of this project are asked to contact us.

See the database here: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, IT, M, N, A, P, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z.

For more details about some of the artists we promote, we recommend the section Painters. To purchase their works, enter alexandra-s.com/magazin/