Vinurile Marcea vin de la Stefanesti, un loc incarcat de istorie. Cu câteva secole în urmă, viile Argeşului se întindeau pe un teritoriu mult mai larg decât cel actual, urcând înspre munţi până la Curtea de Argeş şi se apropiau de Câmpulung Muscel. În perioada medievală, o mulţime de domnitori români au avut aici podgorii întinse, iar vinul de Ştefăneşti era considerat unul dintre cele mai bune din întreg principatul. De asemenea, faima vinurilor care se făceau aici a ajuns peste mări şi ţări, acest fapt fiind menţionat în diverse lucrări istorice, din Occident şi până în ţările arabe. În actul de atestare al Piteştiului, Mircea cel Bătrân întărea Mânăstirea Cozia cu viile de pe Argeş. Podgoria Ştefăneşti a fost pomenită şi în „Cronicele valahe”, în care sunt descrise întâmplări din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, despre care este cunoscut că avea proprietăţi în zona Argeşului. Cel mai vechi document autohton ce menţionează faptul că viile erau cu adevărat o bogăţie a zonei este chiar actul de atestare a Piteştiului, din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân întărea Mănăstirea Cozia, pe lângă moara din hotarul Piteştilor, cu mai multe vii, unele de pe Argeş, dăruite de boierul Stanciu, altă vie mare, tot de acolo, în hotarul Călineştilor, iar alta – la Râmnic. Astfel, este dovedit că dezvoltarea şi faima podgoriilor din zonă justifica, pe de o parte, interesul Mănăstirii Cozia, iar pe de alta parte, preocuparea domnitorului Munteniei de a întări proprietatea lăcaşului său preferat.
Şi în timpul lui Mihnea Vodă (1507) se pomenea în hrisoave de viile domneşti din dealurile Piteştiului: Coasta Câmpului, Izvorani, Târgul din Deal, Ştefănesti, Văleni. În secolul al XVIII-lea localitatea Ştefăneşti a devenit centru cu greutate al podgoriei Piteşti, menţionat la un târg special pentru vânzarea vinului – Târgul Dealului.
Calitatea vinurilor care se produceau în dealurile Piteştiului era foarte bine apreciată, iar viile din această zonă erau vestite nu numai în ţară, ci şi peste hotare. Numai astfel se poate explica interesul deosebit manifestat de marile familii boiereşti şi de unii domnitori de a deţine proprietăţi aici: Mihnea Vodă, Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu. Nicolae Iorga afirma că în secolul al XVII-lea, „cele mai renumite vii din Ţara Românească erau cele din Dealu Mare şi de la Piteşti”. Tot el arăta că domnitorul Constantin Brâncoveanu „…de la Piteşti şi nu din altă podgorie, a ales vinul pe care l-a trimis judelui Braşovului şi generalilor austrieci a căror bunăvoinţă dorea s-o câştige”. Însemnarea este făcută pe baza scrisorii trimise chiar de domnitorul Constantin Brâncoveanu, prin care acesta îl anunţa pe judele Braşovului de vinul trimis de la Piteşti către pivniţele domneşti din oraş, una dintre butii fiind dăruită chiar acestuia.
Pe timpul domniei sale, Brâncoveanu, care a contribuit masiv la dezvoltarea Piteştiului, ridicând mai multe construcţii în vatra oraşului, stăpânea întinse suprafeţe cu vie „în Dealul Piteştilor”, unde venea deseori ca să vadă mersul lor şi să asiste la muncile specifice.
Potrivit Cronicii logofătului Radu Greceanu, între septembrie 1693 şi septembrie 1710, voievodul a venit la Piteşti de şapte ori, cu întreaga sa suită. Iată ce scria cronicarul despre venirea din 1710: „Viind vremea culesului dă vii şi fiind vremea dă sus bună şi dăspră Poartă linişte, Măria Sa Vodă, împreună cu toţi ai casii Mării sale, s-au îndemnat de au mersu la Piteşti şi au fost acolo la cules…” Cu aceste prilejuri, Constantin Brâncoveanu a decis oficializarea, ca măsură, a „vedrei de Piteşti” care avea 12,88 litri. Sistemul a fost folosit până în secolul XIX, când s-a decis introducerea sistemului metrologic modern.
Cea mai mare dezvoltare a viticulturii în zonă a fost însă, incontestabil, dupa al doilea razboi mondial. O dată cu înfiinţarea Staţiunii Experimentale Horti-Viticole Ştefăneşti, în anul 1959, podgoriile din zona Argeşului s-au dezvoltat prin valorificarea terenurilor în pantă şi a platourilor din marginea sudică a platformei Cândeşti. Potenţialul deosebit al zonei, dar şi pasiunea şi ambiţia specialiştilor de la Institut au dus la dezvoltarea tehnologiei dar şi la mărirea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie, Argeşul ajungând astfel unul dintre cei mai mari producători de vin din ţară. După 1990, odată cu schimbarea regimului politic, viticultura argeşeană cunoaşte o noua perioadă de regres. Desfiinţarea întreprinderilor agricole de stat şi a cooperativelor agricole de producţie, şi restituirea terenurilor foştilor proprietari, a generat o fărâmiţare a structurii de proprietate şi distrugerea masivelor viticole. Au dispărut total viile de la Izvorani, s-au diminuat drastic plantaţiile de la Valea Mare, Ştefăneşti, Văleni, Vrăneşti, Călineşti, Priboieni,Topoloveni, Leordeni, Costeşti. Ponderea viticulturii în economia agrară a judeţului Arges s-a diminuat drastic, viţele nobile sunt pe cale de dispariţie, cercetarea, din lipsă de fonduri, s-a diminuat până la dispariţie. Viticultura argeşeană a iesit practic din patrimonioul viticol românesc în ciuda notorietăţii de care s-a bucurat de-a lungul timpului.
In 2010 ia fiinta Casa de Vinuri Stefanesti, cu o plantatie noua și moderna. Din 2014, Casa de Vinuri Stefanesti aplica pentru, si obtine, Denumirea de Origine Controlata Stefanesti – Arges (DOC – Stefanesti). Iar daca vrei sa gusti aceste licori cu gust impecabil, vino joi, 16 ianuarie, la Galeria Alexandra’s.
