Personalitate multiplă, pictor, „zugrav” de biserici, caricaturist, grafician, critic de artă, polemist și luptător social, Tonitza a fost și un boem capricios, profesor, devotat familist într-o veșnică luptă cu grutățile materiale. Își începe studiile în Bârladul natal, continuâdu-le apoi la Academia de Belle Arte din Iași ( profesorii Panaiteanu-Baltasare și Gh. Popovici ) și Munchen. Din perioada bavareză unde învață lecția clasicilor si rigoarea germană, rămâne și cu ortografierea cu tz a numelui care în cerificatul de naștere este Tonița. Atmosfera rigidă și îngrăditoare pentru tânărul pictor în devenire nu-l reține multă vreme aici, determinându-l să plece către” orașul luminilor”. La Paris ia contact direct cu postimpresioniștii și cu multitudinea de tendințe și mișcări plastice care dădeau, de altfel, și faima marelui oraș. Talentul său se maturizează prin decantarea treptată a tuturor influențelor artistice novatoare, sau nu,pe care le-a întâlnit și experimentat, astfel încât la expoziția de la Dalles din 1935 se puteau vedea pe simeze mai multe faze, cu diferențieri, aproape imperceptibile, rod al perfecționismului său visceral. Unii l-au numit un realist dotat cu un mare dar de a poetiza natura înconjurătoare, un liric melancolic. Dacă activitatea sa de pictor sau de grafician militant cu accente socialiste este în general bine cunoscută, cea de critic de artă, de comentator al realității plastice din România interbelică ar trebui menționată mai des și cu mai multă luare aminte. El l-a încurajat pe Șirato să se dedice picturii iar caracterizările sale privitoare la Perașcu sau Pallady sunt deja clasice și de neocolit în judecata acestor pictori. Pasiunea aproape pătimașă față de opera lui Luchian, de care a fost în bună arte influențat, îl face însă nedrept cu Grigorescu. Și tot necunoscut aproape este și faptul că în urma penelului său au rămas imagini sfinte în biserica Netezești din Ilfov și din Schitul Durău. Jean Alazard, critic francez, în Gazette de Beaux Arts îl caracteriza astfel : „Tonitza ocupă un loc special în pictura românească de azi.Personajele sale au un farmec pătrunzător, iar autorul are tehnica sa proprie.Seducătoare și rafinată ea amintește uneori de aceea a lui Luchian. Adesea, calitățile sensibilității sale ne face să ne gândim la aceea a japonezilor, grația orientală- face ca el să fie unul din cei mai originali artiști ai României contemporane, unul din acea a căror morbideță e plină de adâncă nostalgie.”
Nicolae Tonitza
