Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

In noiembrie, Galeria Alexandra’s va invita la o intalnire cu cel mai renumit pictor contemporan de peste Prut. Iurie Matei este un artist plastic de talie internaţională, caruia ii place cel mai mult sa picteze oameni.  “Sunt tablouri la care am muncit foarte mult, la altele îmi sunt dragi personajele, de exemplu în cele în care am pictat-o pe mama sau Amintiri din copilărie – un tablou foarte simplu, la care țin. Eu creez tablouri care să intre în memoria colectivă. În 95 la sută din tablourile mele sunt oamenii. Îndeosebi cei de care mă leagă anumite sentimente de prietenie, de dragoste fiindcă atunci devin mai sincer, mai credibil. Noi, artiştii plastici, avem prioritate, pentru că opera noastră nu trebuie tradusă. Noi putem să o vindem sau să o exportăm în orice ţară a lumii”.

Prima expozitie: in 1987, la Colegiul Republican de Arte „Al. Plămădeală”. A castigat suficient cat sa se poata duce la expoziția Tineretul Creator de la Moscova. Prima expoziţie internaţionala: in 1993, la Odessa, într-o galerie privată. Vine dintr-o familie normala, in care nimeni nu a pictat. “Mama era meşteriţă – ţesea prosoape, covoare, broda, iar eu mă jucam cu ţesăturile de diferite culori, asortam culorile, cred că de aici se trage totul. De la mama am moștenit talentul, de la tata simțul umorului. După câteva clase în localitatea de baştină Cazangic, am decis să merg la scoala de pictură pentru copii din Leova, unde am început să studiez pictura minuțios și sistematizat. De fapt, nu am nici un merit că sunt talentat. E un dar de la Dumnezeu, eu am doar rolul de a transforma acest talent în adevăr. Când eram mic voiam să mă fac scriitor”.

În 1999 a lansat premiile „Iurie Matei” pentru literatură, arte plastice, muzică, teatru, film, mecenat şi management în artă, iar în 2010 i s-a conferit titlul onorific de „Artist al poporului”. A avut numeroase expoziţii personale în România, Olanda, Franţa, Italia, sau Ucraina.  Tablourile pictate de acest maestru al penelului costa cat un Porsche sau un BMW, a avut zeci de expozitii nationale si internationale, iar lucrarile sale au ajuns in colectii private din intreaga lume.

“Pictura este marea mea dragoste, in primul rand sunt pictor nu scenograf. Sunt un profesor care se implica foarte mult si am grija de ei si dupa ce absolvesc facultatea. Ii ajut, merg cu ei, le organizez expozitii. In calitate de profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Iurie Matei vede relaţia profesor-student intr-un mod inedit: “Până la urmă suntem colegi. Mă bucură faptul că am şi studenţi de peste hotare – din Iran, Cipru…”. Pictez foarte mult, desi multe tablouri nu le pot expune la Chisinau, am multe comenzi private care pleaca peste hotare. Nu am timp sa vin sa ma laud”.

Vrei sa participi la intalnirea cu Iurie Matei? Citeste ASTA.