Selectează o Pagină
Meniu
Inchide

Mişu Teişanu (1884 – 1944) – Tigancusa in peisaj

1.306,00 

3 luni
6 luni
9 luni
12 luni

Mihai (Mişu) Teişanu s-a născut la Brăila la 29 nov. 1883 (după alte surse în 1884) şi a studiat pictura la Academia Julian, din Paris, în epocă o alternativă mai liberală la École de Beaux-Arts. La Julian erau acceptate femei care să picteze nuduri masculine, de pildă, sau chiar amatori, dar la nivelul de sus al diletantismului. Prin această academie particulară au trecut artişti ca Alfons Mucha, Derain, Dubuffet, Matisse, iar dintre români Ion Andreescu şi Camil Ressu. Mişu Teişanu moare în 1944, după ce o dramă familială îşi pune amprenta neliniştitoare şi asupra vieţii, şi asupra stilului său. Mai bine rostuit social, cu cateva reusite exceptionale in grafica de reper cultural (mapa Eminescu – Luceafarul, volumul “Dupa melci”, de Ion Barbu, cartile de Basme ale Reginei Maria), bonomul si intrepidul custode al Muzeului Aman, conu’ Misu Teisanu, s-a specializat in pasteluri cu parfum oriental reprezentand mai toate “Femei pe divan”. Nu complet goale, doar cat sa li se simta disponibilitatile intru visare si lenevire erotica. La Paris, braileanul – ce stia de mic avantajele unui oras instarit – s-a dus sa se faca pictor in atelierele Academiei Julien, unde predau Bouguereau, Baschet si Toudouse, pictori la moda, cu a caror scolire romanul avea garantia unui mestesug de succes. Ce-i ciudat si absolut remarcabil in unele peisaje de tinerete ale lui Teisanu e duhul vienez al acestora. Daca nu stii ca a studiat in Franta, ai putea gandi ca a stat ani buni in preajma unor corifei ai Sezessionului austriac ori ai Jugendstilului munchenez. Unele vederi din natura in pastel si ulei au o ardenta si o puritate a trairii ce nu tin in nici un chip de nevoile spirituale ale lumii in care s-a format.
Misu Teisanu e uitat ca pictor bun si tinut minte numai ca pictor de intampinare pentru un public instarit si superficial.
In pregatirea artistului june, multi profesori insista pe chestiunile de maiestrie. Cei care staruie asupra intrebarii de bolta a oricarei vieti de creatie – Eu ce fel de pictor vreau sa devin? – sunt putini. In lipsa unui verb convingator, acestia prefera sa argumenteze virtutile unui drum prin lucrul propriu, prin relatia lor cu societatea si preocuparile principale ale epocii. Se spune ca trebuie sa-ti gasesti singur calea, dar, absolutizand acest indemn, ar insemna sa minimalizam rolul invataturii estetice. Un pictor cultivat face raportari spirituale superioare. Misu Teisanu a avut instinct de artist-pictor, insa tot ce-a lasat ca opera, dupa ce a dat de un trai bun si a devenit agreatul unor cercuri instarite si cu preocupari culturale minore, arata ca n-a avut parte de un profesor de istoria artei bun. Ori ca n-a crezut in ce a invatat.
Misu Teisanu a fost exact artistul ce-a voit sa fie. Foarte multumit cu ce-i iesea de sub penel, n-a suferit niciodata fiindca n-a indraznit sa doreasca mai mult. Un negustor de arta mi-a explicat ce-i aceea stationare negativa. Cand toti vor mai mult si tu ramai egal in castig, stationarea e, de fapt, cadere. Ca majoritatea confratilor care au studiat la Paris, Misu Teisanu nu a dorit sa ajunga un pictor la fel de vestit ca marii artisti ai Frantei, ci sa se intoarca in tara si sa conteze intre primii la Bucuresti. Teisanu nu-i un uitat. In comparatie cu atatia contemporani carora nu reusim sa le reconstituim biografia, nici sa le vedem tablourile, el e un pictor cu lucrari circulate. Prestigiul, de care se bucura mapa cu ilustratii la “Luceafarul”, se rasfrange nemeritat asupra intregului stoc de pasteluri inchipuind dormitoare cu cuconite rasfatate de viata. Cine cumpara insa uleiuri semnate de Teisanu din anii 1910-1920 descopera un artist adevarat, un perfectionist pe suprafete mici, cu amintirea inca vie a unor maestri europeni de cea mai aleasa conditie.

Categorie: