Bogdan Andronic – „Dansul”

Ușor de expediat de o privire superficială ca având o imagistică sexuală frustă vecină cu pornografia, pictura lui Andronicus. ascunde sub aparenta bruschețe a pozelor modelelor și a tușelor agresive un univers a cărui atmosferă nu e cu nimic mai prejos de delirul bacanalelor, punctat cu surprinzătoare simboluri asimilate de artist din inventarul ritualic arhaic, primitiv, și puse în slujba propriului discurs.

Personajele hermafrodite, formele zoomorfe cu atribuții falice, personajele hibride cu măști în loc de capete ce trimit la delirul indus al ritualurilor magice.

Relația artistului cu lumea în care abundă personajele sale este inechivocă: sursă (de multe ori înțeleasă și reprezentată în sensul literal, arhaic, seminal) a ordinii unice a acestui univers, artistul se inserează deseori fățiș în mijlocul adunărilor fantastice pe care le prezidează.

Acest control absolut al autorului asupra universului creat de el ia forma inserării propriei ființe în scenă, sub forma autoportretului. Acesta este nu doar o temă autonomă în creația lui Andronicus., ci și o prezență constantă în majoritatea lucrărilor lui, care includ cel puțin o reprezentare a artistului.

Omniprezent și omnipotent, el dirijează scena din interior, personajele jucând după cum el le cântă (în unele cazuri, la modul figurativ). Artistul își manifestă voința ordonatoare nu doar reprezentându-se cântând la violoncel într-un colț de scenă, apărând discret în textura suprafețelor sau regizând pozele și gesturile personajelor pe care le manevrează, ci și prin strategii compoziționale.Tușe de culoare care circulă prin întreaga scenă și gesturi indicatoare evidențiază prezența auctorială, subliniată încă și mai autoritar de prezența consecventă a semnăturii, transformată practic în logo.

Finalizată invariabil de punctul intenționat de Andronicus. ca omagiu adus pictorului Magath, mentor și prieten, semnătura își depășește justificarea anecdotică și reiterează ferm identitatea alter ego-ului.

Simbolistica de origine primitivă, arhaică, în care reprezentările sexualizate sunt un element de coerență a voinței artistice, găsește în pictura lui Andronicus. forma unui Expresionism tributar celui de tip german care, în tușe agresive și cu o paletă cromatică minimală, construiește un univers cu reguli dictate de umorul particular și subversiv al artistului.

Descifrarea acestui inventar de simboluri împrumutate și personalizate pentru a corespunde propriilor intenții face din înțelegerea lucrărilor lui Andronicus. o provocare adresată fiecărui privitor.