Sorin Ionescu (1913 – 1999) – Natura statica cu fructe

Născut la București în 11 aprilie 1913, Sorin Ionescu a urmat Academia de Arhitectură în perioada 1931 – 1938. Pasiunea pentru pictură o dobândește pe linie maternă, dar și prin apropierea de mediul artistic al Academiei libere de pictură condusă de Marius Bunescu, academie ce-și avea sediul în curtea casei în care locuia. A debutat în 1932 la Salonul Oficial de Alb și Negru, cu un desen în tuș, Vedere din Pitești, tehnică pe care a perfecționat-o de-a lungul anilor.Prima expoziție personală, din 1935, la Sala Dalles, i-a adus aprecierile lui Nicolae Tonitza: „Debut fericit. Culoare caldă și sensibilizată. Un nerv pensular care dă pânzelor d–sale un aer de frescheță și de zburdă angajată”.
Premiul Fundatiei Simu acordat de juriul Salonului Oficial 1938. Premiul „Leon Gh. Palade” acordat de juriul Salonului Oficial 1941. Pictor de razboi intre 1941-1944. Expozitii personale Sala Dalles 1941, 1943, 1945, Caminul Artei 1946, Ateneu Roman 1947, N. Cristea 1956, Magheru 1958, 1960, 1966, Orizont 1969, Ondine Roma 1972, Geneva 1975, GAMB 1975, Roma 1976, Berna 1976, Eforie 1977, Amalfi Italia 1978, GAMB 1979, Berna 1980, Weissenbach Austria 1987, etc
Expozitii internationale Geneva Elvetia 1967, Moscova 1970, Roma 1971, San Marino 1973, Roma 1990 etc.
Artistul nota că arta a intrat într-o fază care poate fi definită ca ‘‘imaginativă’’. De aici necesitatea de a găsi noi metode de expresie și un nou limbaj… Căutările sale în acest sens au fost continue, a experimentat forme de expresie diverse de la ulei, colaje pe hârtie froasată la utilizarea laviului. Peisajele sale sunt ‘‘adevărate solilocvii menite să forțeze stările meditative’’.
În perspectivele ample se îmbină observația cu tendința de a poetiza sau dramatiza. Cheiuri, corăbii pe mare ori la mal, fâșii de apă, redate transfigurat, relevă un bun desenator, dar și un pasionatcolorist.